Gene de foc

Sub pleoapa norilor deschide ziua ochiul,

Gene de foc, săgeţi îşi caută locul –

Murmură soarele în cântec trezirea

Revărsând lumina peste toată omenirea.

Stol de cocori încet se înalţă

În ţipăt strident de dimineaţă,

O gloată se-nvârte ameţitor

Scurgându-şi paşii pe noul covor.

Frunze uscate, ecou de romanţă

Ramuri mişcătoare pline de viaţă

Au rămas nude, simple feude

Podoabe pierdute pe aleile ude.

Foşnăie vântul spulberând uşor frunza,

Roşii săgeţi însufleţesc, ţes pânza

Rochie de toamnă îmbracă pământul

Luminat de soare e azi veşmântul.

Doar o amintire

Ciripit de paăsări la fereastra mea

Au cântat şi astăzi , fin amintirea –

Rămas bun împletit, doar iubirea

Mi-a bătut din aripi mica rândunea.

Ne-ntâlnim în fiecare primăvară

Şi te-ascult singură la ceas de seară,

Dorul meu l-aud singură în noapte,

Iar povestea ta rămane în şoapte.

Lacrima ţi-o dau să o porţi cu tine

Mică rândunea să iţi fie bine

Şi să vi din nou nu uita de mine –

Viaţa mi-a rămas doar o amintire.

Azi totul e schimbat, oriunde ai fi

Când vine primăvara te voi găsi,

Fiindcă nisipul trece printre clipe

Aducând din nou ale tale aripe.

Urechea mea v-a primii desfătarea

Din cântecul tău luând iar calea

Gândurile-şi beau sărutul ploii

Îmbătându-se cu gustul nevoii.

Un randevou

Un randevou la îngheţată de mână cu o creaţă fată,

Cu părul castaniu scăldat în soare, sânii prinşi în răcoare –

Savurând delicioasa dulceaţă, e marţi şi ţie nu-ţi pasă

Cântec buzele-ţi descrie împărtăşindu-ţi dulcea licoare.

Învăluire tumultoasă din sărutul palmelor primeşti

Cu priviri amestecate în decor prinsă vrei să zugrăveşti;

Tot ce-a fost, minunate cercetări din dorinţe şi atingeri

Gesturi, gura îngheţată de ciocolată  - prelingeri.

Azi rozele vorbesc

E ziua ta, azi rozele vorbesc

În şoapte spun ceea ce eu gândesc

Din vers aduc îmbrăţişarea,

Învăluirea, chiar culoarea.

În desfătarea înălţimilor

Colier din liniştea norilor,

Un pumn de gingaşe petale

Sub pasul tău, presar pe cale.

Petale albe, petale roze

Elixir cu gust de tuberoze

Ce inundă inima tristă

Şi strânge lacrimi în batistă.

Frumoasă îmbrăcată-n smarald

Prin roze dă-mi pletele să-ţi scald,

În inimă liniştea adâncă

Sună acum sărutarea bruscă.

Rămas bun

Moartea nemiloasă a mai răpit azi un suflet,
A dus cu ea o inimă de mamă în bocet …
S-a stins în noaptea rece precum o stea căzătoare
Însoţită de stele, mici felinare prinse-n răcoare.


E zi de toamnă frunzele ude parcă vorbesc,
În şoapte îşi i-au rămas bun de la cei ce iubesc,
Plutind dau un tur zburând în liniştea înaltă –
Lină învăluire cuprinzând pământul roată.


Rămas bun de la voi dragilor încă o dată
Pe buze - nu lăsaţi îmbraţişarea uitată
Vreau doar atât două flori albe drept blazon,
Iar după ploaie, boabe de lacrimi fac zvon.


Din zâmbet de copil guşti pe aripi albe alinarea
Felinare, stele luminează pâlpîind cărarea
Nostalgic aşterni priviri din licărul ochilor albaştrii
Şi te înalţi sfârşind pe buze rugăciunea fericirii.

La sfat cu marea

Mi-aş pune pânza drept batistă
S-adun în treacăt lacrimi, vântul –
Din poveste aş fi artistă
Cântând în frunză tot pământul.


Purtată luntre aş fi pe val
În noaptea nopţilor un dans,
Sub clar de lună absidal
Privind la poartă în suspans.


Singură, pierdută în lume
Marea de-ar vrea să m-adune,
În cupa valului ferecată,
Să nu mai ştiu dureri niciodată.


Înearcă-mi mare trupul gol,
Alină-mi visul de poveste
Şi lasă azi doar un simbol,
Iar valul singur mă loveste.


În barca vieţii un desfăt
Cu tine mare la un sfat,
Din rătaciri mi-ai dat fiori
Şi-am stat pe val ca doi actori.

La tâmple

Plângi în tăcere o dulce mamă,
Lacrimi scurgi în colţ vechi de năframă,
Iar pe faţa brăzdată de vreme
Pui doruri din dorurile mele.


La tâmple astăzi neaua s-a lăsat
Bocet surd, nimeni nu ţi-a mângâiat,
Eşti singură plângând iertătoare
Păcate prinse de neagra boare.


Din lume vrei s-alungi durerea
La lumânare îti spui vrerea
Înalţi o ruga la Cel Sfânt
,,Să deie bine pe pământ”.


Legănată-n durere stai de strajă
Precum o nucă prinsă în coajă,
Cu palmele tale strângi în jur
Copiii să-i ai pururi împrejur.


La piept primeşte-mă îndată
Să fiu copil ca altădată,
Fiindcă azi cer mângâierea
Ruptă din inimi e vrerea.

Vis în zi de toamnă

Ceaţa învăluie cu valul de plumb peisajul,
Săgeţi piezişe cad arătând florilor curajul.
Răceala plumburie-şi aşterne haina de toamnă,
Dârdâie iarba prinsă-n umezeala macabră.


Noaptea se lasă şi trage cortina, noul aspect -
Singură de strajă, străvezie e luna suspect,
Şiruri prelungi de păsari bat din greu amarul zburând
Aripi obosite duc povara vieţii sângerând.


Rănite inimi păzesc noul peisaj tomnatic,
Ţipă strident un cocor însângerat nebunatic.
Sânge şi plumb aduce azi toamna purtând în aripi –
Pasari singuratice au parasit placerea firii.


Rătăcesc prinsă-n culoarea întunecată visând,
Rănile inimii aşez în cupe de flori curând,
Cu buzele sufletului gust frumusetea castă
Şi mă înalţ taciturn precum o pasăre măiastră.